Ce putem face ca prima urgenta ?
Haideti sa citim randurile de mai jos si sa vedem in cativa pasi simpli ce usor si la indemana ar putea fi totul, si cum am putea sa schimbam contextul. Ne mai putem schimba sufletul ?
Mai jos redau extrase dintr-o conversatie intre doua inimi aflate pe calea reconcilierii. Se regaseste cineva in aceasta situatie ?
“Iti doresc sa te bucuri cu adevarat in inima ta, sa poti sa ierti cu adevarat tot, sa poti trece peste toate incercarile vietii si mai ales sa poti trai cu adevarat in prezent.
In discutiile noastre tu spuneai ceva de faptul ca „Dumnezeu este in noi” si sa traim „clipa”.
Este atata adevar in aceste cuvinte simple, dar sa stii ca de la a face niste afirmatii pana la a constientiza si a te manifesta in viata de zi cu zi in acord cu aceste rostiri este mult de lucru cu noi insine. Trebuie sa ai ingaduinta si rabdare.
Vreau doar sa-ti spun ca daca Dumnezeu este in noi, atunci ar trebui sa ne comportam ca atare, adica sa ne asemanam cu el.
Ca un exemplu simplu, ar trebui sa stii ca Dumnezeu nu se enerveaza niciodata, asa cum unii oameni fac, Dumnezeu este numai si numai iubire. Deci daca vrei sa te asemeni Lui Dumnezeu trebuie sa stii sa fii iubire in orice situatie. “Crezi ca este atat de simplu ?” a venit intrebarea si “Cum as putea face asta?”
Ce ne invata oare sfantul Apostol Pavel?
“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se laudă, nu se trufeste.
Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieste, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.”
Si cel mai rapid mod in a te asemana Lui, este sa stii si mai ales sa poti ierta, caci iertarea este unitatea de masura a iubirii. Iar puterea de a ierta este un mare dar, pe care un om, un pamantean il poate dobandi. Atunci incepi sa te apropii cu pasi repezi de Imparatia Cereasca si sa devii un om ceresc.
Si mai ales sa te poti ruga, caci atunci cand cineva nu-si poate depasi conditia aceasta limitata, trebuie sa primeasca lumina si energie.
Pe de alta parte a trai clipa, inseamna a trai in prezent, iar asta nu se poate face decat prin dezlegarea definitiva si pentru totdeauna de inlantuirea amintirilor si conditionarilor trecute care ne fac sclavii unor sentimente cu frecventa de vibratie joasa, ca de pilda sentimente de ura, de manie, de egoism, judecarea aproapelui, incapacitatea de a putea ierta si multe altele.
A trai clipa inseamna de fapt a trai in bucurie in permanenta, a te bucura de tot ce viata iti ofera ca experienta. Si acumuland acum o clipa de bucurie, apoi alta clipa de bucurie, si asa mai departe vei constata ca viata ta devine usor, usor o zi de bucurie, o saptamana de bucurie, o luna de bucurie, si iata cum raiul devine posibil chiar din aceasta viata.
Sa cauti sa fii fericit/a cu orice chip si fara motiv ( adica de exemplu fara sa fie nevoie sa-ti iei un obiect nou, o casa noua, o masina scumpa, etc) , este un mare dar si este mult mai important decat orice alt bun material, pe care ti l-ai putea lua sau primi vreodata.
Sa nu uitam ca suntem ceea ce gandim, si intram in rezonanta cu vibratiile pe care le emitem in orice clipa.”
Bucura-te si fii ceea ce esti!