Ne incepem ziua grabiti, auzim ceasul sunand si lipsiti parca de orice motivatie, trimitem niste ganduri de neputinta si frustrare in Univers, caci iata a inceput o noua zi in care iarasi ne vom chinui intr-un fel sau altul legat de problemele pe care fiecare le are pe palierul existentei sale. Saracul ar vrea banii bogatului gandind ca asa cu siguranta va fi fericit, bogatul simte ca parca i-ar mai trebui ceva, ceva ce inca nu are. Doar niste simple exemple, dintr-un ciclu nesfarsit de situatii diverse.
Cine poate fi multumit in atare conditii? Cum sa gasesti echilibrul?
Am vrea sa zambim, dar nu putem, incruntarea parca ne inchisteaza inima si vrem, nu vrem, mergem mai departe. Mergem tensionati pe strada sau in masina noastra de lux, la munca sau de mana cu cel mic la gradintia, ne certam prin mijloacele de transport in comun admonestand lumea verbal sau in gand, si mai tot ce se poate pentru tot ce ni se intampla. Ajungem la serviciu si fiind un ghem de pulbere dam frau oricarei emotii distructive sa ne gestioneze viata. Cu chiu cu vai terminam ziua, realmente epuizati si goi pe dinauntru nestiind incotro s-o mai apucam si ce sa mai facem.
Si asa, cu putine exceptii, cam trece viata pe langa noi fara sa intelegem mai nimic din ea. Suferinta si durere, ne plangem, nimeni nu ne intelege, numai noi avem dreptate si totul este pe dos. Pozitie de victima.
Cum putem iesi din cerc?
Care sunt roadele pe care le culegem la sfarsitul zilei?
Ne-am gandit vreodata la vechiul proverb care ne indeamna sa ne gandim la roadele pe care le producem in fiecare zi prin existenta noastra aici pe aceasta planeta numita Pamant?
Dar cine are timp pentru asta cand sunt atatea si atatea treburi importante, plus datoriile fata de lume, parinti, familie, serviciu, sedinte, obligatii, casa, prieteni, evenimente?
Cum putem fi atenti la aceste roade?
Simplu, incepand ziua cu intentia ferma de a iesi din starea de victimzare perpetua si a o incepe cu o intentie clara si ferma de a schimba ceva inlauntrul fiintei noastre.
Este mereu aceeasi situatie care ne indeamna sa ne raportam la sufletul nostru care se simte amenintat, tradat, inselat, caci iata ne-am indepartat de el. Nu mai avem timp “nici sa respiram” ne plangem de cele mai multe ori, daramite sa mai cugetam si la “nemurirea sufletului”?!
Daca am reusit sa intelegem si astfel sa incepem sa fim atenti si la noi insine, macar un pic din cat cantarim la altii, atunci cu siguranta suntem pe drumul cel bun.
A avea revelatia ca noi nu suntem in concurenta cu absolut nimeni, ci numai cu noi insine, iata un prim pas catre intelepciune. Si uite asa, vom da mai multa atentie propriei persoane, la cum ne comportam, cum gandim, ce spunem si chiar vom fi mai atenti si la nevoile celor din jur. Vom elimina usor, usor comportamentul egoist care ne inlantuie fiinta.
Viclenia va fi inlocuita de sinceritate, mandria de smerenie, violenta de non-violenta, ura de iubire, lacomia de puterea de darui, judecarea aproapelui de puterea de a ne ruga pentru el.
Atunci nu il vom mai percepe ca pe un inamic / concurent / dusman, ci ca pe o parte din noi insine, pentru care avem compasiune si pentru care intregul lui comportament nu reprezinta pentru noi acum, cei care am inceput sa vedem ca nu este de fapt decat un strigat disperat de ajutor pentru sufletul sau chinuit de atatea si atatea poveri numai de Dumnezeu stiute.
In acel moment vom realiza cu uimire, ca traim chiar starea de prezenta, si prin iubirea impartasita chiar prin aceasta stare de compasiune pe care o putem manifesta, devenim o reflectare a iubirii divine in lume, iar roadele noastre bune cu siguranta se vor inmulti !
Pentru cei care doresc o aprofundare a subiectului, le propun aceste minunate ganduri spre meditatie scrise de Rabindranath Tagore, scriitor și filosof indian din provincia Bengal ( n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.
Bucura-te si fii ceea ce esti!